Rețeta unei sesiuni de succes

Stres? Nopți nedormite? Acestea sunt semne că sesiunea este pe cale să apară! Însă, un prieten vechi ne sare în ajutor! Cine? SiSC Tutoring!


Fie că timpul nu a fost de partea ta sau aspiri la performanțe și note cât mai bune, SiSC Tutoring este alături de tine. Știm, sesiunea este o perioada stresantă și plină de întrebări, însă proiectul nostru este menit să te scape de această problemă. Alături de noi și de cadrele didactice care vin în ajutor, vei vedea că nu este de neînvins!


Ca treaba să meargă de minune, avem nevoie de ajutorul tău! Ce ai de făcut?


Primul pas l-ai completat cu brio. Acesta a fost formularul de nevoi unde ne-ai comunicat la ce materii dorești consultații, dar și cu ce profesori ți-ar plăcea să se desfășoare.


Următorul pas este unul și mai simplu, dar ce necesită multă atenție. Tot ce trebuie să faci este să fii cu ochii în patru pe pagina de Facebook SiSC ASE și grupurile de WhatsApp , unde vom posta toate informațiile de care ai nevoie, datele și orele exacte când vor avea loc consultațiile.

Acum urmează cireașa de pe tort, poate cea mai grea dar cea mai importantă etapă. Aceasta constă în pregătirea ta, dar și participarea la consultațiile de care ai nevoie.


Îți urăm mult succes, suntem aici pentru tot ce ai nevoie și abia așteptăm să ne vedem la SiSC Tutoring mai pregătiți ca niciodată!

Vasile-Eugen Gegea

Membru Departament Educaţional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)